NOAPTEA IUDEI

Iuda

Noaptea îi ascundea văzului străzile străbătute în fugă, paşii mari îndreptîndu-se spre direcţii numai de ei ştiute. Oraşul era cuprins de agitaţie, iar el o resimţea undeva, în interior. Ştia, era sufocat de conştienţa unui sfîrşit tragic, însă încerca din răsputeri să prevină asta. Nimeni, poate nici Învăţătorul nu cunoştea care fuseseră intenţiile sale, iar acum aceste intenţii urmau să îi determine soarta. Şi nu numai soarta lui.

Străzile erau din ce în ce mai luminate, limbile de foc ale făcliilor dîndu-le un aspect sîngeriu, prevestitor de rele. Lumini şi umbre prezentau înaintea ochilor dilataţi imagini percepute, însă nu şi înţelese. Strigăte se auzeau în depărtare, o rumoare arătînd marea tulburare ce cuprinsese oraşul în acea noapte. Se opri pentru un clipă, la o răscruce de străzi, pentru a se orienta. În acelaşi moment a tresărit speriat: un zgomot puternic, înfundat, se auzea din apropiere. A întors capul pentru a vedea de unde venea sunetul, dar a realizat că era singur, şi că sunetul era propria sa respiraţie. Cu vocea gîtuită, mormăi:

- Mai repede!

După cîteva clipe necesare pentru a-şi trage sufletul, reîncepu goana către centrul marelui oraş. Trecea în fugă pe străzi din ce în ce mai populate şi mai animate, unde o mulţime febrilă se agita în jurul focurilor. Simţi priviri aţintite asupra lui, văzu că era urmărit cu ochii de cei depăşiţi în fugă. A reuşit să se oprească pentru a nu dărîma din picioare un bătrîn cu toiag care nu avusese timp să se ferească din calea lui. I se păru că s-a auzit spunînd “Iertare”, dar nu era sigur dacă cuvintele fuseseră pronunţate sau doar le auzise în mintea sa. Nu avea însă timp pentru a se mai gîndi la ele; continuă fuga extenuantă, apropiindu-se de templu. Acesta era puternic luminat, semn că în interior se desfăşura o întîlnire a bătrînilor.

- Doamne, ce-am făcut?

Intrarea în templu era păzită de obişnuitele străji, doar că numărul lor era parcă ceva mai mare. Se apropie în goană de un grup de oameni, strigînd în acelaşi timp:

- Unde este? Cei întrebaţi nu au avut timp să vadă cine striga întrebarea. Îl luă pe unul dintre ei şi începu să-l scuture, continuînd să strige:

- Unde este? Unde l-au dus?
- Pe cine? reuşi să audă, printre propriile strigăte .
- Pe Iisus! urlă.

Nu a mai aşteptat însă răspunsul, avîntîndu-se înspre porţile templului. Din fugă a încercat să treacă pe lîngă străjile aşezate în faţa intrării, dar lăncile acestora s-au încrucişat în faţa lui.

- Hei, omule, unde crezi că te duci?

Pentru o clipă, rămase buimăcit, încercînd să-şi aducă aminte pentru ce fugea de atît timp înspre templu.

-Te-am întrebat, unde crezi că te duci? Vocea soldatului avea rezonanţe metalice, asemănătoare cu cele ale armurii pe care o purta. Într-un tîrziu, reuşi să spună, printre gîfîituri:

- La Zerah. Merg la Zerah.
- Nu poţi să mergi chiar acum la el, este în sinedriu.
- Iisus. L-au adus pe Iisus?
- Da, Nazarineanul este aci. Pentru el s-au adunat bătrînii.
- Ştiu că pentru el s-au adunat! Dar trebuie să ajung la Zerah, să vorbesc cu el!
- Ţi-am spus că nu poţi să mergi acum. Vino mîine, acum are treburi.
- Ce vreau să-i spun este foarte important. Cuvintele îi ieşeau din gură sacadat, trebuia să îşi controleze respiraţia, însă după efortul prelungit, nu prea reuşea să o facă.
- Trebuie să vorbesc cu el. Dacă nu mă lăsaţi pe mine să trec, să se ducă unul dintre voi să-l cheme.

Soldaţii nu dădeau însă semne că ar avea de gînd să dea curs spuselor sale. Trebuia să folosească argumente mai solide pentru a-i mişca de acolo.

- Trebuie să-i spun ceva în legătură cu Iisus. Dacă-l chemaţi, aţi putea să primiţi o recompensă.

Cuvintele sale au avut un efect minor, totuşi unul dintre soldaţi se arătă mai interesat.

- De ce-aş primi o recompensă dacă mă duc după Zerah? Mai ales că este ocupat ...
- Pentru că este în legătură cu ceea ce face el acum. Spune-i că l-am chemat eu!
- Şi cine eşti tu? întrebă soldatul, cu un accent de persiflare.
- Sunt unul dintre discipolii lui Iisus. Iuda.

Soldatul s-a retras puţin, pentru a discuta cu tovarăşul lui. Apoi, a spus:

- Aşteaptă aici, mă duc după Zerah. Cu o voce joasă, apropiindu-se de faţa lui, a mai adăugat:
- Ar fi spre binele tău să nu minţi! Apoi s-a îndreptat şi întorcîndu-se, a pornit către interiorul templului.

Aşteptarea era prea chinuitoare. A început să se plimbe cu paşi mari, străbătînd de la un cap la altul scările precedînd intrarea în templu. Gîndurile îi erau confuze, neclare. Încerca să se gîndească la ce avea să-i spună lui Zerah, însă în cele din urmă a renunţat, pentru că nu se putea aduna; era prea năucit de evenimente pentru a se mai gîndi la ce avea să spună sau să facă.Îşi îndreptă privirile spre soldatul impasibil din faţa intrării. Chipul bărbos, bărbia pronunţată nu arătau un caracter foarte sensibil, pe care să îl poată îndupleca să-l lase să treacă înăuntru. Gîndul că depindea de bunul plac al unor astfel de oameni pentru a-l ajuta pe Maestru îl înnebunea. Îşi plimbă privirile rătăcite de la figura soldatului la armele lui, cîntărind cîte şanse ar fi avut dacă l-ar fi atacat prin surprindere pentru a putea fugi apoi în templu. A realizat repede că planul său era nebunesc, însă ceva mai bun nu îi trecea prin cap.

Secundele se scurgeau chinuitor de greu, bubuindu-i în tot trupul, parcă simţind trecerea lor materială. Imposibilitatea de a face ceva, timpul ce părea că nu mai trece, aşteptarea în pragul nebuniei îl împingeau să pună în aplicare planul pe care îl gîndise mai devreme, deşi ştia că nu are nici o şansă. Chiar dacă printr-un miracol ar fi pătruns în templu, nu ştia ce ar fi putut face după aceea; nu ştia unde îl duseseră. Nu cunoştea bine interiorul templului, deşi mai fusese aici, şi nu o singură dată. Fusese chiar la Zerah, atunci cînd îi spusese gîndurile sale. Privirea i se împăienjeni şi în minte îi răsunară, de sute de ori mai puternice, cuvintele acelei discuţii.

“ - Ce spui tu, Iuda? Spui că Iisus vrea să vină să predice iar în templu?
- Da, maestre Zerah. Eu cred că este lucrul cel mai bun.
- Poate că ar fi un lucru bun. Se vorbeşte mult despre acest Iisus. Să ştii că noi chiar am dori să vină în faţa noastră, să-l vedem şi noi, să judecăm…
- Ce să judecaţi, maestre? îl întrerupse Iuda.
- Dar vezi tu, continuă Zerah, noi nu-l putem convinge să vină. Unii dintre noi l-au văzut, însă nici unul nu ştie de unde l-am putea lua.
- Ştiu eu, maestre!
- Aşa este, tu eşti unul de-ai lui. Dar ce-ai putea tu să-i spui Învăţătorului? Te-ar crede? Nu ne-ar bănui?
- Maestre, Iisus nu este aşa! Nu înţeleg, de ce anume să vă bănuiască?
- Eh, sunt prea multe de spus acum, Iuda. La urma urmei, nici nu ştiu dacă bătrînii ar vrea să se adune. De ce ar face-o?
- Cum de ce, maestre? Pentru că vine Iisus. Pentru a vedea şi auzi Adevărul.
- Şi ce este adevărul, Iuda? Poate poţi să-mi spui şi mie, că eu nu ştiu. Poate v-a spus Învăţătorul ...
- El este Adevărul. Mai mult nu ştiu să-ţi spun, maestre Zerah, însă pot să-ţi spun asta cu inima curată.
- De unde ştii tu asta?
- Nu pot să spun că o ştiu, aşa cum sună în cuvintele tale, maestre, însă atunci cînd eşti în apropierea lui poţi să simţi asta. Cred că nici el însuşi, dacă l-ai întreba, nu ţi-ar răspunde că ştie ce este adevărul. Nu ştiu dacă el îl cunoaşte, însă sunt sigur că dacă cineva ar putea şti asta, atunci el este acela.
- Sunt frumoase cuvintele şi încrederea ta în el, Iuda, dar vezi tu, noi, cei care nu am fost în apropierea lui aşa cum ai fost tu, nu putem şti lucrurile acestea. De un lucru mi-e frică. Ierusalimul a mai văzut profeţi mincinoşi.
- Maestre! Iisus nu este un profet mincinos. Nu caută faimă sau bani. Nu a venit la Ierusalim pentru asta; minunile de le face arată că nu este un fals profet, aşa cum poate unii sunt îndemnaţi să creadă. Nu spuneai chiar dumneata că ar trebui să-l convingem să mai vină la templu? Nu spuneai că ar trebui să-l convingem să vină în faţa bătrînilor? Eu pot să vă conduc la el, pentru a-l aduce aici, să vedeţi că spun adevărul. Iisus este …
- Bine, bine, nu te aprinde, l-a întrerupt Zerah. Nu a fost intenţia mea să te supăr. Doar spuneam că trebuie să fim foarte precauţi. Deci, spui că ştii unde se află …”

- Hei, cu tine vorbesc! Nu auzi?
- Ce? Cum?
- Maestrul Zerah vine într-o clipă. Aşteaptă.

Reuşi să îngaime un “Mulţumesc” cînd îl văzu venind pe Zerah. Silueta acestuia se apropia, trăsăturile preotului începînd a se distinge din ce în ce mai bine. Scund de statură, cu o figură obişnuită, marele preot Zerah nu ieşea cu nimic în evidenţă. Ochii însă arătau ceva din puterea lui. Mobili, cu o căutătura ce fixa, păreau a prezenta o altă persoană, un individ conştient de locul şi rolul său. Zerah era unul dintre cei mai influenţi membri ai sinedriului, în ciuda vîrstei sale mai degrabă tinere. Sprijin întru toate al lui Caiafa, era văzut de unii ca fiind succesorul la jilţul bătrînului. Iar el nu se dădea înapoi; dimpotrivă chiar, căuta mijlocul şi prilejul pentru a accede mai repede, iar situaţia actuală, prea puţin obişnuită, avea să îl ajute în acest sens.

- Maestre! spuse Iuda dintr-o răsuflare. Ce se întîmplă? Unde l-au dus?
- A, tu erai, Iuda? Despre ce vorbeşti?
- Iisus, maestre! Unde este? Ce se întîmplă cu el?
- Nu se întîmplă nimic, Iuda. De altfel, nici nu mai este treaba ta. Ne-ai fost de mare ajutor, însă de acum lasă-ne pe noi să rezolvăm treburile. Fii fără grijă, nu se întîmplă nimic ce n-ar trebui să se întîmple.
- Cum, v-am fost ...
- Lasă, lasă! Du-te şi te odihneşte, se vede în ochii tăi că eşti obosit. Caută-mă peste cîteva zile, cînd ai să te linişteşti. Zerah se întoarse pe călcîie şi se îndreptă către interiorul templului.
- Dar, maestre...
- Scuză-mă, am uitat, se auzi din nou vocea lui Zerah. Preotul era întors pe jumătate şi îi făcea semn unuia dintre cei doi soldaţi să se apropie. Îi puse ceva micuţ într-o mînă şi îl indică pe Iuda, cu un gest semnificativ. Soldatul s-a apropiat şi a pus în mîna lui Iuda o punguţă, din interiorul ei răsunînd un clinchet argintiu.

Iuda s-a uitat cu uimire la punga din mînă, neînţelegînd nici rostul ei, nici ce făcuse pentru a o merita. După cîteva clipe, cînd a ridicat capul, văzu ca Zerah nu mai era acolo. A început să facă cîţiva paşi în direcţia spre care se îndreptase acesta, însă soldatul l-a oprit, cu o voce nemulţumită şi aspră.

- Ai auzit ce-a spus. Pleacă!
- Dar...

Luciul armei soldatului deveni într-o singură clipă mai ameninţător.

- Pleacă! Vocea răsună sec, retezînd aerul în faţa lui. Şi-a dat seama că nu îi mai rămînea nimic de făcut. Trebuia să plece, însă ceva din interior nu îi dădea voie, îl reţinea cu putere în acel loc. Ridică ochii înspre soldat, însă privirea acestuia, aţintită asupra lui, nu arăta nimic bun în ceea ce-l privea. În cele din urmă, începu să coboare scările cu spatele, avînd în continuare ochii aţintiţi asupra intrării în templu.

Cobora parcă de o veşnicie, cînd simţi o zmucitură. În spatele lui nu mai era nici o treaptă de coborît, iar piciorul dînd să coboare întîlnise caldarîmul neted. A încercat să-şi recapete echilibrul, dar mişcarea a venit prea tîrziu. Simţi că se prăvăleşte în jos, iar după o lungă cădere, capul i se lovi de una dintre pietrele caldarîmului. O lumină orbitoare îi izbucni în faţa ochilor, lumină ce apoi parcă se retrăgea în sine, îndepărtîndu-se din ce în ce.

Iluminarea se producea, venea încet, făcîndu-şi loc în conştiinţa lui. Sentimentul de a şti ce era în interiorul lui era îmbătător, dîndu-i puterea de a merge în continuare, pe calea gîndului, spre a afla. Atunci cînd conştientizarea a fost deplină, şocul a fost atît de puternic, încît ce ascundea în interior l-a adus înapoi în simţiri. S-a trezit, îngrozit, scăldat în sudori, cu ochii căutînd ceva ce nu exista acolo, buimac, încercînd să facă o legătură între vis şi realitate. Nu ştia cît timp stătuse în starea de inconştienţă; nu ştia nici măcar unde se afla. A încercat să se ridice, încet, parcă temător. În cele din urmă a reuşit să stea drept, în picioare, fără să se mai clatine. Dădu să facă un pas, şi în acel moment auzi un zornăit, concomitent cu mişcarea piciorului său lovind ceva uşor. S-a aplecat pentru a-şi ridica punga primită de la Zerah. O strînse cu putere în mîini. În acel moment realiză că zăcuse prăvălit la picioarele templului, însă nimeni nu băgase de seamă, sau nu dorise să observe. Încet, se întoarse cu spatele către templu, şi cu paşi mici se puse în mişcare. Nu se uita pe unde mergea, dar putea ghici agitaţia ce domnea împrejur după rumoarea străzii. Mergea mereu; nu vedea pe nimeni, însă auzea glasuri răguşite spunînd, parcă la mare depărtare în spatele lui, să se uite pe unde păşeşte.

Orbecăia de ceva timp, fără să ştie direcţia în care se îndreptase. Locul unde ajunsese era luminat de focuri în jurul cărora se învîrteau siluete, vorbind între ele. Fără să ştie de ce, s-a îndreptat spre unul dintre ele.

- De unde vii, străine? O femeie între două vîrste, corpolentă, îl privea, aşteptînd răspunsul la întrebare. În mod evident, femeia avea chef de vorbă, pe cînd în ceea ce-l privea, era ultimul lucru pe care dorea să-l facă în momentele acelea. Dorea să fie lăsat în pace, singur cu gîndurile lui, însă trebuia să răspundă acelui act de bunăcuviinţă venit din partea unei străine.
- De unde ştii că sunt străin?
- Se vede. Mai ales că eu mă pricep la oameni, îi judec imediat ce-i văd şi spun ce fel de oameni sunt, de unde sunt. Chiar şi în seara asta, puţin mai devreme. A trecut pe-aici unul dintre oamenii veniţi cu Nazarineanul, cu Iisus, iar eu l-am recunoscut.

Vorbele femeii îl făcură să devină brusc interesat. Trebuia să continue discuţia cu femeia, şi datorită dorinţei ei de a vorbi cu cineva, nu conta cu cine, lucrul venea de la sine.

- Toată lumea îi cunoaşte pe Iisus şi pe-ai lui, aşa că nu e de mirare că şi tu l-ai recunoscut pe unul dintre ei.
- Eu n-am spus că este de mirare asta. Dar poate nu ştii tu ce se întîmplă.
- Ce anume?
- L-au prins pe Iisus.
- Asta ştiu. Dădu să continue, însă femeia l-a întrerupt.
- Umblă vorba că unul dintre ăştia veniţi cu el de pe unde a mai fost să-şi ţină predicile şi să-i înşele pe oameni l-a trădat.
- Ce vorbă? Cum, l-a trădat? Nu este adevărat!

Tonul vocii lui se ridica, aproape strigînd ultimele cuvinte. Cuvintele femeii îl năuciră; veneau ca nişte lovituri ascuţite, cărora nu le putea face faţă, lovituri crude, care îl răscoleau. Simţea nevoia să se justifice, să spună tuturor că nu este adevărat ceea ce auzise, însă cuvintele refuzau să iasă. Privi împrejur şi nu văzu decît feţe străine, oameni ce nu ar fi fost interesaţi să-l asculte, şi care ar fi emis judecăţi înainte chiar de a auzi. Simţea că se sufoca; era o durere înnăbuşitoare, persistentă, dată de vorbele ce nu îşi găseau drumul afară, înnăbuşindu-i astfel pieptul şi căile respiratorii, umflate ca pentru a striga, pentru a arăta adevărata situaţie.

-Te simţi rău?
- Nu. De unde ştii că cineva l-a trădat pe Iisus? răspunse printre dinţi.
-Toată lumea ştie. Au zis soldaţii, atunci cînd l-au dus la templu. Vezi tu, străine, sunt oameni care spun că Iisus i-a vindecat, că face minuni. Ăştia au fost în apropiere atunci cînd l-au adus legat pe Nazarinean, şi-au întrebat de ce este vinovat. Ei sunt în stare să jure că nu este vinovat; mulţi dintre ei cred în el, se duc şi îi ascultă predicile. Unii chiar spun că este Mesia. Dar eu nu cred astea. Sunt scorneli; nu poate fi Mesia. De ce n-a făcut ceva să se scape, dacă are puteri date de Sus? În fine, cică unul dintre ăştia de mergeau cu el, unul dintre ucenicii lui, l-a trădat.
- De ce? Abia reuşi să îngaime întrebarea, astfel că femeia a fost nevoită să-l roage să repete. Deşi întrebarea şi mai ales răspunsul erau foarte importante pentru el, simţea că nu mai are puterea să o mai pună încă o dată.
- De ce, ai spus? De un’ să ştiu eu? Nici nu-mi pasă de ce. Important este că l-au luat preoţii, să nu mai ademenească lumea cu minciuni. Toţi profeţii ăştia, care apar peste noapte şi le spun pe toate, ca şi cum le-ar şti, toţi sunt la fel, numa’ nişte mincinoşi. Nu pot să-mi dau seama cum de-i crede lumea. Unii spun că au fost de faţă cînd a făcut miracole, dar eu nu cred nici asta. Numai cei cu putere de Sus pot face miracole, iar pe aceştia îi poţi recunoaşte uşor. Nu a venit încă vremea ca Mesia să coboare printre noi. Eu sunt sigură că dacă l-aş vedea, l-aş recunoaşte imediat. L-am văzut şi pe acest Iisus şi de-aia ştiu că nu el este Mesia.