NOAPTEA IUDEI - Iuda (continuare)

O altă explicaţie extrasă din scrisele Bibliei, evident neputînd fi probată decît cu alte surse din “cartea cărţilor” este cea potrivit căreia Iuda s-a folosit de la bun început de Iisus. Ea ar putea stîrni amuzamentul unora, însă nu am dat-o eu, ci freneticii cititori ai Bibliei. Întrebarea este: poate fi un om precum Iisus folosit de un altul? Aş vrea ca cineva să demonstreze asta, fără a recurge din două în două vorbe la scrierea biblică. Şi dacă se doreşte o demonstraţie, ar fi interesant ca ea să plece de la faptul că Iisus era preştient. Pentru că el cunoaşte intenţiile lui Iuda, lucru ce nu poate fi spus şi despre cel din urmă. Iar dacă intenţiile îi sunt cunoscute lui Iisus, cum ar putea fi el folosit? Mai degrabă el se foloseşte de Iuda…

Soluţiile apostolilor, de a-l identifica pe Iuda drept trădător şi de relevare a intenţiilor sale mîrşave sunt logice, din punctul lor de vedere. Însă ei pornesc – ca toţi ceilalţi creştini, de altfel – la o demonstraţie în sens invers, de la efect la cauză. Scutiţi-mă de întrebări tîmpite de genul “… de unde ştii tu care este cauza şi care efectul?”. Poate că nu ştiu… Ceea ce ştiu însă şi ceilalţi nu par a şti, sau dacă ştiu nu vor să ia în discuţie, este că nu există o singură versiune a unei probleme. Întotdeauna există mai multe, si toate trebuie luate în considerare, chiar şi cele mai nebuneşti, pînă la demonstrarea invalidităţii lor. Deci, dacă argumentaţia potrivit căreia Iuda, individ cu intenţii meschine, uşor de folosit de către Diavol, care de altfel a şi intrat în el pentru a-şi desăvîrşi lucrarea, reprezintă doar o variantă a acestei probleme, unde sunt celelalte variante? Dar dacă varianta propusă în virtutea unui raţionament pornit în contra sensului său nu este cea validă? Dacă există şi o altă explicaţie? Dacă da, nimeni nu pare că s-a obosit să o caute prea mult.

Să mai vorbim puţin despre personajul negativ Iuda: un individ atît de lipsit de scrupule, încît nu-i pasă de cel lîngă care trăieşte, un individ atît de meschin încît se foloseşte de un altul, bun prin definiţie – este, desigur, vorba despre Iisus – un individ căruia nu-i pasă de nimeni şi de nimic, cu excepţia lui. Toată perioada trăită lîngă Iisus nu a învăţat nimic, nu a fost cîtuşi de puţin maleabil la învăţăturile lui Iisus, nu a devenit un ins mai bun, ci a rămas statornicit pe aceeaşi veşnică poziţie de individ rău, malefic, interesat numai de persoana lui. Toate bune şi frumoase pînă aici, nu? Întrebarea mea, solicitînd un răspuns logic şi nu unul în dodii creştine, este: cum se face că un astfel de om, insensibil, nevăzînd nimic altceva decît propriul interes în tot ceea ce face, căruia nu-i pasă de nimeni cu excepţia persoanei sale, interesat numai în obţinerea satisfacţiilor personale, cu alte cuvinte, un răufăcător înnăscut, un trădător pentru care nimeni şi nimic nu prezintă valoare, ajunge să se căiască în urma faptelor sale, nici măcar ieşite din comunul existenţei sale? Cum devine chinuit de o ultimă faptă abjectă? Din moment ce Iuda se foloseşte de Iisus, din moment ce toată viaţa lui este o trădare, atunci cum dracu’ poate să ajungă să simtă remuşcări şi să se mai şi spînzure? Poate că modul meu de a percepe lucrurile este sucit, este posibil… dar parcă totuşi este mai logic decît cel în care este perceput Iuda.

Ce nu înţeleg este cum poate cineva crede ca un individ presupus a nu cunoaşte ce înseamnă remuşcare, un individ viciat şi înveterat în samavolnicie, ajunge, după un scurt proces de conştiinţă – care unde mai pui, apare brusc, peste noapte, pînă atunci nici măcar trecîndu-i prin cap aşa ceva – să se considere a fi un bicisnic, care nu mai merită să trăiască şi astfel îşi pune capăt zilelor.

Potrivit credinţei înstăpînite în creştinism, Iuda era un trădător şi un nemernic de la bun început. O bună întrebare ar fi cum a putut Iisus să accepte în jurul său un astfel de individ? Întrebare aparent fără un răspuns logic, însă în acest caz putem accepta premisa că Iisus era Iisus, că modul şi felul său de a gîndi era unic şi nu avem cum să ne dăm seama de motivele ce l-au determinat să accepte un asemenea om printre discipolii săi. Sau … ne gîndim că Iisus avea nevoie de Iuda.